Simt că-mi fură identitatea

Published by Ana Grecu on

Zilele astea tot am avut întâlniri cu oameni necunoscuți, ba pe diferite șantiere, ba să semnez cu ei vreun contract sau să începem vreo colaborare. Pentru cei care nu știu am o societate de curățenie birouri, spatii comerciale in Bruxelles. Și m-am decis să împărtășesc cu voi ce am pățit prin intermediul articlolui Simt că-mi fură identitatea.

Știți cum e in perioada asta: mască, distanțare socială, protecție, dezinfectant. Ok am zis la toate, nu vreau să dezbat asta acum.

Dar azi, pentru prima data m-am simțit că cineva sau ceva mi-a furat identitatea și nu numai mie, dar și colaboratorului meu.

Acum vreo luna mă întâlnesc cu el să ii prezint oferta, iar săptămâna trecuta accepta și îmi trimite contractul semnat. Azi mă duc pe șantier să las produsele și să îi explic fetei ce are de făcut și acolo găsesc un tip, îl salut politicos și trec mai departe pe lângă el. Fiecare dintre noi cu mască pe față. După câteva minute de liniște, în care fiecare dintre noi își vedea de treaba lui, mă abordează și îmi spune mai cu jumătate de gură ca el e cel cu care m-am întâlnit acum o luna și cu care am semnat contractul.

Eu neștiind ce să-i spun, chiar nu l-am recunoscut și credeam ca e un salariat îi zic : « Aveai altă mască » și amândoi am început să râdem și să ne amuzăm pe seama asta.

A fost stânjenitor și comic și pentru mine, dar și pentru el.

Eu sunt vizuală și e ceva esențial să văd chipuri, să știu cum arată cel cu care vorbesc, să îi văd mișcările feței, zâmbetul.

În această perioadă faptul că nu văd chipuri e tare ciudat pentru mine și asta m-a pus pe gânduri. Acum purtăm o mască pe față de pânză, bumbac, și de multe ori nu ne convine, dar când purtăm alte măști cum e ?

Aici mă refer în viața de zi cu zi de câte ori ne ascundem după câte o mască și nu recunoaștem sau nu ne recunoaștem genialitatea sau unicitatea din noi și din alții, și facem tot posibilul să rămânem în « turmă ». Nu manifestăm adevăratul « Eu » si ne lăsăm conduși de măști și ne ascundem în mulțime. Știți, măști de genul : « nu pot », « nu știu », « trebuie »….

Eu simt că-mi fură identitatea

Azi am simțit că masca din material mi-a furat identitatea, dar eu oare câți ani am ascuns-o și încă o mai ascund și tare sunt convinsă că și tu faci la fel.

Mă gândeam și la simpla întrebare : « Ce mai faci ? » cât de mecanic e răspunsul « bine » și cât de bine ne ascundem în spatele lui.

Cât de bine mai folosim și masca « facebook » și cât de perfectă e viața acolo și poate și noi încercam sa ne construim o viață plină de măști acolo. De parca dacă ai o zi proastă, sau nu ești în formă este ceva rău. Oricum sunt multe credințe limitative în legătura cu asta.

Sunt sigură că dacă te analizezi ai să descoperi la tot pasul că porți măști. De ce e oare atât de dificil să fim autentici, să lăsăm măștile jos și să fim noi, fără să ne fie frica să fim judecați, criticați, fără să credem ce e mai rău că se va întâmpla. Zilele trecute îmi spunea o prietenă că dacă ne împărtășește visul ei o s-o credem nebună. Până la urmă și-a făcut curaj și și-a împărtășit visul, era un vis. Eu o vedeam ajungând acolo și mai departe și am întrebat în grup dacă fetele o cred nebună pentru că are visul acesta și răspunsul a fost nu, am simțit mai mult încurajare și încredere.

E firesc să ne mai fie și frică sau să mai și greșim, suntem umani, avem dorințe și avem capacitatea de a le materializa. Și e normal să avem și zile mai bune, dar și zile proaste, și poate că e timpul să vezi dacă drumul pe care ai mers până acum e drumul tău și poate e cazul să îl schimbi. Ce-i oare cu atâtea bariere în mintea noastră, piedici, așteptați, renunțări la mijlocul drumului, măști și iar măști.

Pusesem zilele trecute pe facebook unul din cartonașele Game of Masks, iar pe el era un citat 

« Trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima, pentru că una dine le chiar va fi». E al lui Jeremy Schwarty

Te rog să reflectezi la el și să începi să-ți trăiești viața fără atâtea măști – Autentic, Unic.

(Masca de pânză o poți păstra o perioada, protecție, amenzi)

E viața ta ! Trăiește-o, nu te preface doar, îi datorezi vieții asta, iți datorezi ție asta.

Oricât de mare e visul tău să știi că poti să îl realizezi, ai totul in tine. Doar ești o ființă spirituală care are o experiență umană și nu invers.

Ana Grecu – Life Coach, specialist în Reprogramare mentala si Vindecare Emoțională prin tehnici NLP și in Analiză tranzacțională. Terapii alternative Reiki, La ho Chi si ThetaHealing, Hipnoza

Te invit si in grupul nostru de facebook Dezvolta-te si atinge-ti potentialul, ai likul aici https://www.facebook.com/groups/880631302318241

In sectiunea produsele noastre gasesti atat instrumentul Game of Masks, dar si alte evenimente sau ateliere. Aici ai linkul https://gameofmasks.online/produsele-noastre/

Daca vrei să te abonezi la articolele noastre, completează formularul de mai jos:

Categories: Blog

0 Comments

Lasă un răspuns

Avatar placeholder

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Solve : *
10 − 4 =