De ce e bine sa-ti cunosti valorile

De multe ori observăm oameni care își conduc viața în stil propriu. Singurul lucru care l-am observat este că sunt oameni care își conduc viața în zigzag, adică oscilează și practic nu își au identificate în minte adevăratele lor valori.

În fiecare zi ne confruntăm cu situații de viață mai mult sau mai puțin importante care practic ne caracterizează în cine suntem cu adevărat. Se întâmplă uneori că gândim ceva, ne zicem  că vom face un lucru  pentru ca mai târziu să observam că rezultatul obtinut este cu totul și cu totul altul.

De ce se întâmplă asta?

Adevărul este că noi ne conducem viata, zi de zi după niște valori interioare, exact ca și cum am avea o busolă. Alteori, aceste valori nu sunt foarte clare în mintea noastră și atunci se nasc confuzii, și nu suntem aliniati cu noi insine.

Aceste valori le dezvoltăm de mici, cu unele ne naștem, altele ne plac la nivel rațional. În momentul în care oscilam înseamnă că valorile noastre nu sunt foarte clare și intram într-o stare de confuzie.

Exact ca și atunci când mergi într-o pădure cu o busolă stricată. De exemplu: la nivel Mental ne plac, aderăm la anumite valori și in momentul în care ajungi să iei o decizie, ești indecis . De ce? E simplu. În tine se află alte valori integrate, care se bat cap în cap cu ceea ce iti place ție. Devii confuz.

Dacă intri în rolul de Observator și îți urmărești comportamentele vei ajunge la o altă parte din tine și anume credințe, după care noi ne coordonăm și ne creem viața de zi cu zi . Acesta va fi un subiect care îl voi dezbate cu altă ocazie și-l vom vedea atunci mai pe larg .

De o mare utilitate este să îți cunoști valorile tale și astfel vei avea o mare claritate asupra vieții tale. Practic vei avea o claritate mentală, îți vei cunoaște stâlpii după care tu te ghidezi în viață.

Daca iti pui intrebarea: Aceste valori se pot schimba? Îți voi răspunde simplu. Da! Ele se pot schimba ca urmare a unor întâmplări, evenimente care te marchează în viață, si nunumai. Ca exemplu putem lua nașterea unui copil intr-o familia, care poate duce la schimbarea sau adăugarea unor noi valori.

Zilele viitoare voi publica un exercitiu, care te poate ajuta in stabilirea exacta a valorilor tale.

Te invit si in grupul nostru de facebook Dezvolta-te si atinge-ti potentialul, ai likul aici https://www.facebook.com/groups/880631302318241

In sectiunea produsele noastre gasesti atat instrumentul Game of Masks, dar si alte evenimente sau ateliere. Aici ai linkul https://gameofmasks.online/produsele-noastre/

Daca vrei sa te abonezi la articlolele noastre o poti face completand formularul de mai jos.

Share the Post:

Alte articole

Ai senzația că trăiești pe pilot automat? Întrebările care te ajută să te regăsești

Ai senzația că trăiești pe pilot automat?

Te simți prins în rutină, ca și cum ai trăi pe pilot automat? Zilele trec, dar tu nu te mai simți conectat cu tine însuți? Oprește-te pentru un moment și întreabă-te: Ce îmi doresc cu adevărat? Mă bucur de viața mea sau doar o trăiesc din inerție?

Răspunsurile nu vin mereu ușor, dar întrebările potrivite te pot ghida spre claritate și autenticitate. Dacă vrei să te descoperi și să îți redescoperi direcția, Game of Masks este un instrument simplu, dar puternic, care te ajută să îți pui întrebările care contează.

Read More

Spargerea barierelor comunicării în relația Părinte-Adolescent

Adolescența aduce provocări în comunicarea Părinte-Adolescent, deseori generând bariere din cauza temerilor de judecată. Pentru a îmbunătăți dialogul, părinții ar trebui să creeze un mediu sigur, să evite moralizarea și să folosească întrebări deschise. Instrumentele precum „Game of Masks” pot facilita conversații autentice și conexiuni mai profunde.

Read More

Cum arata viata ta in acest moment?

Nu stiu daca ai auzit pana acum de Roata vietii. Ce iti pot spune este ca aceasta este ca un test de identitate care iti ofera o claritate asupra vietii tale si te ajuta sa iti raspunzi mai concret la intrebarea Cum arata viata ta in acest moment?

Read More

4 pași pentru a depăși frica de eșec

Toată lumea a eșuat în ceva și aproape toată lumea se teme într-o măsură mai mică sau mai mare de eșec.

Eșecul face parte din viață.

Nu vei reuși să faci totul bine de prima dată, iar acest lucru este în regulă. Eșecul poate fi dificil dacă îl lași să te definească, dar dacă continui să încerci și să înveți din greșelile tale, te va face mai puternic în cele din urmă, gândeste-te la o situație prin care ai trecut și ai simtit multă frică de eșec, dar totuși ai mers mai departe. Faptul ca ai continuat si ai trecut peste acea frica, cum te-a facut sa te simti?

Read More

6 pasi pentru a reusi sa acceptam trecutul

6 pasi pentru a reusi sa acceptam trecutul. Fiecare dintre noi are o durere sau mai multe despre care nu poate sau nu vrea sa vorbeasca si acea durere nu se vindeca de la sine cu trecerea timpului. E necesar sa ne vindecam de ea, sa acceptam ca s-a intamplat, sa ne iertam si sa-l iertam si pe ceilalti si sa mergem mai departe.

Read More

6 modalități de a-ți îmbunătăți încrederea în sine

Încrederea în sine este un sentiment de siguranță și de încredere în capacitățile, cunoștințele și judecata ta. Este capacitatea de a avea încredere în tine și în deciziile tale, chiar și atunci când te afli în situații dificile.

Încrederea în sine este o credință în propriile abilități. Este faptul de a ști că poți realiza orice ți-ai propus.

Încrederea în sine înseamnă să ai încredere în tine însuți, indiferent de ceea ce spun sau fac ceilalți oameni mi de multe ori nu e usor deloc sa mergi mai departe cand ai langa tine oameni care nu cred deloc in tine si in capacitatile si abilitatile tale.

Read More