Tu pe care lup îl hrănești?

Published by Ana Grecu on

Aș vrea să împărtășesc cu tine o poveste și la sfîrșit te las cu întrebarea: „Tu pe care lup îl hrănești?

„Un bătrân își învăța nepotul despre viață:

               –  În mine se duce o luptă, i-a spus băiatului, o luptă cumplită despre doi lupi. Unul este rău –invidios, furios, plin de regrete, lăcomie, aroganță, resentimente, minciuni, mândrie falsă, complexe de inferioritate și superioritate și își plânge mereu de milă. Celălalt, a continuat el, este bun – plin de veselie, seninătate, bunătate, bunăvoință, compasiune, generozitate, adevăr și credință. Și în interiorul tău, ca de altfel înăuntru oricăruia dintre noi, se poartă o luptă între acești doi lupi.

Băiatul a căzut pe gânduri câteva clipe și apoi și-a întrebat bunicul:

               – Și care dintre lupi va câștiga?

Bătrânul i-a răspuns:

               – Ce-l pe care-l hrănești.„

Pentru mine această poveste a răsunat profund când am auzit-o pentru prima dată.

Atunci am realizat că doar de mine depinde ce alegere fac, cărui lup îi dau întâietate, pe care-l hrănesc.

Poate te întrebi ce reprezintă acești lupi. Sunt dialogul – constructiv sau distructiv – cu noi înșine. Unul încearcă să ne facă să stăm pe loc spunându-ne că alții sunt mai buni, mai deștepți sau mai pricepuți, mai frumoși sau mai speciali, prin asta ne alimentează latura invidioasă sau furioasă. Toate aceste sentimente negative ne secătuiesc de energie fizică și psihică și nu facem decât să amânăm, să stăm pe loc în dezamăgire și frustrare.

Celălalt încearcă să ne fie alături, la bine și la rău îndemnându-ne la dragoste, iertare, compasiune.

Zilnic acești lupi ies la iveală mai mult sau mai puțin. Nu cred că există persoană care să nu-i cunoască bine pe ambii și știu că e și greu mai ales dacă o viață ai fost obișnuit mai mult cu unul dintre ei să faci ceva și să schimbi, dar se poate.

Eu am învățat multe de la fiecare dintre acești doi lupi. Am făcut asta conștient și mai ales le-am vorbit prin întrebări pentru a înțelege mai profund ce se ascunde în spatele fiecăruia și de multe ori le-am înțeles mesajul.

Întrebarea „Ce am eu de învățat din asta?„ m-a ajutat mult.

Fiecare dintre noi are puterea de a decide pe care din aceștia îl hrănește. E o decizie și muncă cu noi pentru a ajunge acolo.

Tu pe care lup îl hrănești?

Ai stat si te-ai gândit la asta? Dacă DA, ce ai descoperit? Ce faci diferit în viitor?

Ana Grecu – Life Coach, specialist în Reprogramare mentala si Vindecare Emoțională prin tehnici NLP și in Analiză tranzacțională, terapii alternative Reiki, La ho Chi si ThetaHealing, Hipnoza

Te invit si in grupul nostru de facebook Dezvolta-te si atinge-ti potentialul, ai likul aici https://www.facebook.com/groups/880631302318241

In sectiunea produsele noastre gasesti atat instrumentul Game of Masks, dar si alte evenimente sau ateliere. Aici ai linkul https://gameofmasks.online/produsele-noastre/

Categories: Blog

0 Comments

Lasă un răspuns

Avatar placeholder

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Solve : *
8 × 22 =