Cum să-mi îmbunătățesc relațiile?
Zilele trecute participasem la un atelier în care tema principală a fost Cum să-mi îmbunătățesc relațiile? și m-am gândit să împărtășesc cu voi câteva idei despre asta și voi începe cu un citat :
„Cea mai importantă nevoie de bază este nevoia de a înțelege și nevoia de a fi înțeles. Cea mai bună cale de a înțelege oamenii este să-i asculți.” – Ralph Nichols
De foarte multe ori am auzit persoane plângând-se de relațiile pe care le au cu ceilalți, fie că e vorba de relația cu partenerul de viată sau cu copii, cât și cu colegii, vecinii…iar numitorul comun în toate relațiile defectuoase era comunicarea ineficientă sau lipsa ei.
E foarte dificil, chiar imposibil să ai relații bune cu o persoană dacă nu comunici eficient cu ea, dacă nu înțelegi ce vrea să iți spună, iar ingredientul cheie este ascultarea.
Dacă ar fi să îți evaluezi pe o scară de la 1 la 10 a relațiilor din viața ta, care ar fi numărul? Cât ești tu de satisfăcut de relațiile tale? Cât ești tu de mulțumit de relația ta cu soțul/soția, părinții, copii tăim prietenii, colegii….?
Cred cu tărie în idee că dacă vrem să avem relații mai bune cu ceilalți în primul rând e necesar să ii ascultam, să înțelegem de fapt ce vor ei să ne spună și nu să tragem doar concluziile noastre.
Căci ceilalți nu sunt eu, ei nu au aceeași experiența de viață ca mine.
Cum să-mi îmbunătățesc relațiile? Ascultând
De-a lungul timpului am avut multe provocări la capitolul acesta. După ce am urmat cursul de coaching am înțeles ce e de fapt comunicarea și că doar ascultând cu urechile larg deschise și fără să judec sau să întrerup voi ajunge să comunic eficient cu ceilalți. Am învățat să las deoparte distragerile interne și externe. Să fiu pe deplin prezentă în timp ce cealaltă persoană vorbește, să am contact vizual cu ea și să îi ascult cuvintele ei.
Și dacă stai și te gândești puțin la ce iți dorești de fapt atunci când vorbești cu cineva este să fii ascultat, sa înțeleagă ce ii spui, nu să-ți dea niște sfaturi sau răspunsuri generale, doar de dragul de a ți le da. Am ceva timp de când am înțeles că întrebările sunt cel mai bun ingredient pentru de a înțelege ce vrea celălalt să imi spună și le folosesc foarte des.
Cu toții ne dorim să avem relații mai bune, să comunicam mai eficient, să ne conectam mai mult cu ceilalți și să fim ascultați. Si da, se poate. Sunt câțiva pași pe care ț-ii dau și care dacă-i urmezi vor face o mare diferența în relațiile tale.
Mai jos ai cei 5 pasi:
1. Atunci când asculți fii cu mintea deschisă și i-a în considerare mai multe aspecte ale acelei probleme, nu doar cele personale
2. Lasă deoparte ceea ce faci, uită-te la acea persoană cu care comunici și fii implicat în discuție pe deplin. Fii prezent în discuție, nu te uita pe facebook sau face altceva și nu te gândi în altă parte
3. Nu judeca, ci asculta obiectiv. Atunci când asculți fără să judeci ce spune/face cealaltă persoană creezi un spațiu de încredere și deschidere pentru cealaltă persoană și astfel comunicarea e mai deschisă, mai sinceră, mai apropiată
4. Ce-mi place mie cel mai mult : Pune întrebări. Întrebările sunt cel mai eficient mod de a înțelege pe deplin ce vrea cealaltă persoană să spună de fapt. E foarte important să înțelegem adevărata semnificație din spatele a ceea ce spune cealaltă persoana
5. Și una din capcanele în care mulți ani am căzut: Nu te gândi la ce vei spune în continuare, la ce vei întreba, la ce ai pățit și tu în legătură cu acel subiect și nu caută sfaturi. Nu știi dacă celălalt asta vrea: sfaturile tale, părerile tale. În schimb, fii atent la tot ceea ce spune persoana respectivă înainte să îți formulezi răspunsul.
Mai repet o data:
Cum să-mi îmbunătățesc relațiile? Ascultând
Aceste 5 reguli sunt reguli de aur din punctul meu de vedere. Si dacă vrei să ai relații mai bune cu ceilalți pune-le in practică cât de des posibil. Si ai să vezi o mare diferență față de cum sunt relațiile tale actuale, față de comunicarea actuală.
Ana Grecu – Life Coach, specialist în Reprogramare mentala si Vindecare Emoțională prin tehnici NLP și in Analiză tranzacțională. Terapii alternative Reiki, La ho Chi si ThetaHealing, Hipnoza
Te invit si in grupul nostru de facebook Dezvolta-te si atinge-ti potentialul, ai likul aici https://www.facebook.com/groups/880631302318241
In sectiunea produsele noastre gasesti atat instrumentul Game of Masks, dar si alte evenimente sau ateliere. Aici ai linkul https://gameofmasks.online/produsele-noastre/
0 Comments