Descriere
Ce se ascunde în spatele kilogramelor mele – Acest jurnal nu este despre slăbit, și nu oferă metode rapide și nici nu promite o transformare fizică în câteva zile. Este, în schimb, un spațiu profund de introspecție, creat pentru a scoate la lumină legătura nevăzută dintre greutatea corporală și greutatea emoțională pe care o purtăm în tăcere.
Kilogramele în plus nu apar întâmplător. De multe ori, ele devin purtătoare de rușine, de abandon, de frică, de nevoi neîmplinite și de doruri neexprimate. Acest jurnal îndrăznește să privească dincolo de suprafață – acolo unde corpul devine un mesager, iar greutatea devine o poveste care cere să fie ascultată.
Scris dintr-o experiență personală de căutare și vindecare, jurnalul propune o călătorie sinceră prin 60 de teme care ating punctele nevindecate ale relației cu trupul, cu foamea de iubire, cu controlul, cu nevoia de protecție și cu durerea care s-a așezat, ani la rând, în straturi greu de dezgolit.
Este un jurnal pentru femeile care simt că au încercat totul, dar știu, în adâncul lor, că nu e doar despre ce mănâncă sau cât se mișcă, ci despre ceva mai profund – ceva ce așteaptă să fie scris, simțit și eliberat.
Ce găsești în acest jurnal:
- 60 de teme profunde, care ating cauzele invizibile ale relației cu corpul și cu greutatea: rușinea, nevoia de control, frica de a fi văzută, fuga de durere, suferința reprimată, lipsa de iubire, abandonul de sine.
- Fiecare temă este o invitație la scris – dar și o oglindă, nu pentru a analiza totul, ci pentru a simți, pentru a deschide spațiu acolo unde a fost închidere, pentru a elibera ceea ce corpul a fost nevoit să țină.
Cui se adresează acest jurnal:
- simți că porți kilograme care nu sunt doar fizice, ci emoționale;
- ai trecut prin multe, dar încă nu te-ai simțit cu adevărat văzută;
- ai obosit să lupți cu tine și vrei, mai degrabă, să te înțelegi;
- simți că e timpul să faci pace cu corpul tău și cu povestea pe care o poartă.
Ce aduce nou acest jurnal:
Nu este un program de slăbit și nu conține rețete miraculoase, este un jurnal de introspecție, care îți propune să cobori acolo unde s-a născut greutatea ta – în poveste, în rănile netratate, în emoțiile uitate. Scrisul devine aici un act de eliberare, de reamintire și de întoarcere la tine. Este un proces intim, profund, uneori dureros, dar cu atât mai autentic. Vei descoperi că nu trebuie să fii altcineva, ci să te întâlnești cu cine ești – fără măști, fără vină, fără rușine.
Jurnalul Ce se ascunde în spatele kilogramelor mele conține 60 de teme de introspecție, iar mai jos găsești câteva din titlurile acestuia:
- Tema 1: Ce anume hrănesc atunci când mănânc fără să îmi fie foame?
- Tema 2: Unde se ascunde golul din mine?
- Tema 3: De ce fel de hrană emoțională mi-e foame cel mai des?
- Tema 4 – Când mănânc: fug de ceva sau mă apropii de ceva?
- Tema 5 – Care este locul meu de refugiu interior – și de ce nu îl găsesc uneori?
- Tema 6 – Cum arată foamea mea de iubire?
- Tema 7 – În ce momente ale vieții mele mâncarea a fost un refugiu?
- Tema 8 – Când fug de o emoție prin mâncare, ce nu vreau să simt cu adevărat?
- Tema 9 – Ce lipsuri emoționale am încercat să îngrop sub dulciuri, gusturi, arome?
- Tema 10 – Care este cea mai veche amintire în care mâncarea a fost o mângâiere?
Mai jos este prima temă din cele 60:
Tema 1 – Ce anume hrănesc atunci când mănânc fără să îmi fie foame?
Există momente în care mâinile noastre se întind spre mâncare fără ca trupul să ceară cu adevărat hrană, momente în care gustul, textura, senzația devin mai degrabă adăposturi decât nevoi fizice.
În aceste clipe tăcute, în care poate nici nu conștientizăm pe deplin ce facem, mâncarea devine limbajul prin care sufletul nostru încearcă să vorbească despre doruri nerostite, despre goluri ascunse, despre așteptări amânate sau respingeri pe care nu știm cum să le purtăm altfel.Nu întotdeauna foamea este despre hrană, uneori este despre iubire neprimita, despre nevoia de apartenență, despre dorința de a fi înțeles și acceptat fără condiții. Alteori, este despre o oboseală veche, despre o tristețe mută, despre o singurătate care își caută alinare în ritualuri simple, familiare, accesibile.
Când mâncăm fără să ne fie cu adevărat foame, nu facem un gest de slăbiciune, ci un gest de supraviețuire emoțională, învățat undeva pe drum, poate atunci când altă formă de alinare nu ne-a fost disponibilă. A recunoaște acest lucru fără judecată este deja un pas important spre a ne regăsi.
Astăzi, te invit să îți oferi răgazul de a privi cu sinceritate acele momente și să te întrebi, cu blândețe și curiozitate, ce altceva încearcă să îți spună sufletul atunci când mâinile tale caută, aproape automat să se adăpostească în mâncare.
Nu este despre vină ci este despre a vedea, a recunoaște, a îmbrățișa cu înțelegere părțile din tine care încă mai cer, dincolo de cuvinte, să fie hrănite altfel.
Întrebări pentru introspecție:
- Ce emoție încerc să alin atunci când mănânc fără foame?
- Ce îmi lipsește în acele momente: alinare, iubire, odihnă, siguranță, conectare?
- Cum aș putea răspunde astăzi la această nevoie fără să fug de ea?
Scrie cu inima deschisă și nu căuta răspunsuri perfecte. Lasă-ți gândurile să curgă, ca o mână întinsă către propriul tău adevăr.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.